Inceput de iarna

Cum sa explic ca sa nu par ciudata, dar nici nebuna?! Incep cu inceputul. Ieri, ultima zi a lunii noiembrie mi-a adus multe surprize, ce-i drept cam neplacute. Nu incape indoiala ca amintindu-mi de luna noiembrie a anului trecut mi-am dat seama ca ar trebui sa recitesc o anumita postare. Am mai citit-o si acum aproximativ o saptamana, dar de cate ori ma uit printre randurile ei ma cuprind anumite emotii ce nu pot fi descrise prea usor. Nu s-au schimbat prea multe de anul trecut pana anul acesta si daca s-au schimbat nu cred ca au fost schimbari prea bune. Oricum imi doresc cam acelasi lucru de Craciun, lucru care s-a intamplat anul trecut, dar nu stiu daca va fi la fel si anul asta. Desi cred ca am sa fac tot posibilul sa fie. Dar asta o sa va povestesc altadata. Revenind la schimbari si lucruri intamplate. Stiu, sunt negativista, dar va trebui sa ma suportati sau sa incetati sa mai cititi.

Dupa cum spuneam, ieri mi s-au intamplat tot felul de lucruri. Incepand cu amintiri de anul trecut pana acum, dezamagiri, nemultumiri si alte lucruri care au facut din anul asta unul mai trist decat mi-as fi imaginat vreodata. Dar pot sa subliniez si chestiile pozitive si extrem de importante cum ar fi prietenii pe care i-am capatat, iubitul care ma face foarte fericita si ma ajuta sa uit problemele cotidiene. Si cam astea ar fi. Am continuat ziua cum nu se putea mai urat, am fost distanta de persoana la care tin si ca sa inchei fenomenal incep povestea mea de aseara care m-a speriat ingrozitor. Eram in statie la 2, asteptand de vreo 3-4 minute autobuzul. Nu mai era nimeni in jurul meu asa ca eram cat se putea de linistita. Asa am si ramas si cand din dreapta a aparut un barbat. Nu i-am dat prea multa importanta pentru ca nu arata a boschetar sau altceva. In statie au mai aparut o doamna si un tanar, cel din urma disparand vreo cateva minute mai apoi. Nu pot spune ce s-a intamplat in statie pana am asteptat autobuzul, dar va jur ca pentru aproximativ un minut mi-a stat inima, norocul meu ca a aparut autobuzul si ca am reusit sa ma linistesc intalnindu-ma cu o colega de liceu. De aseara am jurat ca singura nu mai plec cu autobuzul seara, nici moarta, si sfatuiesc si celelalte fete care citesc acest blog sa ma asculte. Numai cand imi imaginez prin ce as fi putut sa trec mi se face pielea de gaina si incep sa tremur.

O zi cum nu se putea mai aiurea. Cam asa am incheiat eu toamna.

Si va rog sa nu-mi urati "La multi ani de ziua Romaniei" ca nu ma intereseaza. Deloc. :|

O zi frumoasa in continuare si imi cer scuze ca n-am putut sa povestesc tot, dar ma sperie ingrozitor numai amintirea.