Se afișează postările cu eticheta literatura. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta literatura. Afișați toate postările

19 octombrie 2010

Shot!

Diana este o tipă stylish, din Pittsburgh, cu păr castaniu şi reflexii roşii, cu ochii verzi şi foarte expresivi, cu o ocupaţie nu tocmai obişnuită, cu un copil aflat în pragul adolescenţei şi o gaşcă de oameni nu prea normali. Una dintre cele mai mari dileme ale sale rămâne moartea celei mai bune prietene ale sale, însă nu se plânge niciodată de lucrurile despre care ştie că nu există rezolvare.
În luna Mai a anului 2007 Diana a decis că trebuie să găsească o soluţie pentru problemele sale financiare aşa că a decis să-şi găsească un job care s-o ajute să-şi crească băiatul şi să scape de datorii. Căutând job-uri care să îi ofere îndeajuns de mulţi bani încât să îşi plătească dările şi să îşi poată înscrie fiul la un liceu bun, Diana îl întâlneşte pe Mike, un avocat renumit care o ajută cu ce are nevoie, însă cu o condiţie. Diana este nevoită să intre în banda de spărgători de bănci a lui Mike. Mike este, însă, convins că cea a cărui spate îl acoperă nu va face faţă stresului şi solicitării fizice, dar teoriile lui sunt infirmate în cele din urmă, Diana ajungând cea mai bună din bandă, stârnind astfel invidia celorlalţi membrii.
Denis, fiul Dianei, află din greşeală de ocupaţia mamei sale, acesta aflându-se în trecere pe lângă banca din care ieşea în acelaşi moment aceasta. Denis surprins de ceea ce se întâmpla la bancă rămase cu privirea îndreptată spre cei ce ieşeau din bancă, printre ei recunoscând-o şi pe mama sa după perechea de skateri primiţi chiar de la el de ziua ei.
În seara aceea, Diana a fost nevoită să-i explice tot, iar băiatul, major fiind, a decis că vrea să intre şi el în această lume, deşi mama sa nu-şi dorea asta.
La doi ani după cele întâmplate, tot în luna Mai, Denis este prins de poliţie în timpul unui jaf, Diana fiind constrânsă să îi plătească cauţiunea din banii stranşi până atunci. Între timp, Diana devenise soţia lui Mike, însă nimeni în afară de cei doi nu ştia acest lucru. Ea îi solicită ajutorul soţului său şi îl primeşte în schimbul unei sume de bani mai mică decât cauţiunea băiatului pentru a-l mitui pe procuror. Diana nu este de acord să platească această sumă, deoarece tot ce strânsese erau bani ce urma să îi folosească să se mute în Europa împreună cu băiatul ei şi să divorţeze. Diana face altceva, fără acordul şi ştiinţa lui Mike. Se culcă cu procurorul ce urma să decidă soarta fiului ei. Acesta se ataşează emoţional de ea şi îi cere să divorţeze de avocat, lucru pe care-l şi face, dar nu numai din acest motiv. Diana aflase că Mike fura din banii celor din bandă şi îi folosea pentru a-şi satisface nevoile personale. Mike o minte şi o înşală, iar Diana, într-un moment de nebunie şi furie îl împuşcă fără să-şi dea seama de greşeala imensă pe care o face. După eveniment Diana se întoarce la procuror, îi povesteşte cele întâmplate şi îl roagă să o ajute pentru că este singurul care o cunoaşte şi ştie tot ce face şi ştie că nu a facut-o cu intenţie. Acesta o scapă, la fel cum îl scăpase şi pe fiul său, şi îi cere în schimb o favoare, aceea de a se mărita cu el. Femeia acceptă în cele din urmă, însă la un an face altă nebunie, dar de această dată fără ştiinţa actualului său soţ. Se apucă de cursuri practice pentru a deveni asasin plătit, lucrează cu unii dintre cei mai cunoscuţi asasini şi nu la foarte mult timp după câştigarea acestui titlu ajunge printre cei mai renumiţi. Procurorul nu ştia nimic despre toate acestea, până într-o seară când Diana îi cere să divorţeze pentru a nu avea probleme din cauza ei. Acesta refuză, iar Diana presimte că el nu va rămâne cu mâinile în sân dacă-l va părăsi aşa că îl ucide. Aceasta rămâne, totuşi, una dintre crimele cele mai curate ale secolului al XXI-lea, asasinul rămânând anonim.
Diana îşi creşte fiul în cele mai bune condiţii, crimele sale rămânând pure mistere pentru toată lumea, iar la vârsta de 53 de ani decide că viaţa sa nu mai are continuitate, îşi scrie autobiografia, înlocuindu-şi numele cu unul fals, Jessica, şi punându-şi capăt zilelor. Fiul său nu este amintit în niciuna dintre poveştile mamei sale, pentru siguranţa sa, însă după ce termină facultatea intră în acelaşi domeniu, deşi Diana nu-şi dorea acest lucru pentru el.
END OF STORY
*Numele utilizate sunt fictive.
**Orice asemănare cu realitatea este pură întâmplare.

25 martie 2009

George Bacovia si Plumb

Viata toata-i violeta. Nu zic eu asta. Asa arata lumea in viziunea lui George Bacovia, violeta. Pai ce sa mai studiem si noi la scoala decat niste poeti nebuni care scriu poezii simbolistice axate pe tema mortii, a naturii in degradare, a iubirii neimplinite din cauza mortii sau imbolnavirii fiintei iubite si pe motivul cimitirului, plumbului, ploii etc. Cred ca multi nu inteleg ce debitez eu aici.
Ideea este ca suntem obligati de Ministerul Educatiei si Cercetarii sa invatam despre niste poeti nebuni si operele lor. Dar cum sa-i consideram nebuni? Se poate asa ceva? Sunt doar... adica erau ca nu mai sunt, niste poeti mai putin normali. Pai Bacovia era claustrofob. Avea impresia ca il strang peretii. Asta nu denota nebunia? Adica trebuie sa ai o problema psihica sa te gandesti ca te strang peretii.
Dar sa nu zica lumea ca am eu ceva cu limba si literatura romana. Chiar ador aceasta materie, dar consider ca anumite lucruri chiar nu au ce cauta in programa. Dar cui ii pasa si de ce cred elevii?
Revenind la "scumpul" de Bacovia, va recomand sa cititi poezia "Plumb". Nu are decat 2 strofe, dar sunt macabre si totusi amuzante. Acum, sincer, chiar trebuie sa ai o problema psihica sa poti sa scrii ceva cum a scris Bacovia.
Plumb
"Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb şi funerar vestmânt -
Stam singur în cavou… şi era vânt…
Şi scârţâiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig -
Stam singur lânga mort… şi era frig…
Şi-i atârnau aripile de plumb."
Ehh? Ce parere aveti? Era Bacovia normal? Nu cred ca ati vrea sa cititi "Amurg violet". Eu una m-am imbolnavit de nervi de la atata "violet".
In concluzie, desi mi se par stupide poeziile lui Bacovia ma amuza copios.
Voi ce gen de poezii preferati?

5 ianuarie 2009

Rezumat Maitreyi

Nu stiu daca pot sa-l numesc chiar rezumat, dar va voi povesti in mare cum am vazut eu aceasta carte, aceasta poveste a unui tanar englez, Allan, de 24 de ani, despre evolutia sa in preajma indienilor. Dupa ce schimba mai multe locuri de munca si devine foarte apropiat de seful sau, Narendra Sen, acesta este invitat sa se mute in casa superiorului sau, la Bhowanipore, unde gaseste dragostea adevarata in persoana fiicei domnilor Sen, o tanara de 16 ani, pe care o cunostea mai mult din vedere.
Cu timpul cei doi se apropie atat de mult incat nu pot sta despartiti unul de celalalt, dar in tentativa de a se ascunde de mr. Sen si de sotia acestuia, acestia sunt descoperiti de cativa membrii ai familiei si angajati ai casei, dar nimeni nu indrazneste sa spuna nimic nimanui si nici sa le atraga lor atentia despre evidenta cu care se poarta, insa acestia sunt deconspirati de sora mai mica a Maitreyiei, Chabu, care din inconstienta i-a despartit pentru totdeauna pe cei doi indragostiti. Allan este dat afara din casa, Chabu moare, iar Maitreyi sufera mult din cauza acestei despartiri neasteptate, aceasta suferinta inzecind-o pe cea a iubitului ei, a barbatului caruia ea i se daruise trup si suflet. Allan a stat multa vreme singur, incercand sa uite, dar finalul cartii il prezinta in Singapore stand de vorba cu o ruda a familiei Sen care ii povesteste ca Maitreyi si-a pus in aplicare planul pe care i-l impartasise lui cu mult timp in urma, dar Allan se simte vinovat datorita suferintei si mai mari de care iubita sa avea parte acum si isi dorea sa afle mai mult, sa vorbeasca cu Maitreyi sau sa faca ceva desi in adancul sufletului simtea ca nu ar putea fi niciodata alaturi de Maitreyi asa cum isi doreau amandoi.
Eu sunt uimita cat de mult m-a atras cartea aceasta. Este pur si simplu superba. Toate descrierile si toate povestirile par rupte din realitate. De fapt, nici nu stiu daca sunt adevarate sau nu. Dar acest "jurnal" al lui Mircea Eliade m-a cucerit mai mult decat a reusit orice carte pana acum sa o faca. Mi-ar placea sa existe o continuare, sa nu se termine asa.
Va recomand s-o cititi, desi nu stiu cati dintre voi o vor intelege asa cum eu am inteles-o si nici cati o vor aprecia asa cum eu am apreciat-o.
P.S.: Poza atasata acestui post nu are nicio legatura cu cartea, dar nu voiam sa fie prea melancolic postul si am considerat ca poate o pata de culoare i-ar schimba putin imaginea perceputa de cititor.