Hopeless

Nu m-am gandit niciodata sa scriu despre ce imi doresc de la viata sau de la un partener de viata. Pana acum.
Sunt un om simplu, nu visez la castele, masini, yacht-uri, vacante exotice sau alte lucruri de genul. Visez sa am un partener care sa ma iubeasca fix pentru ceea ce sunt, pentru cum gandesc, sa fie sincer si deschis. Nu-mi plac ascunzisurile si minciunile de orice fel. Buna zicala "greseala recunoscuta este pe jumatate iertata". Imi doresc un barbat care poate spune ce are pe suflet fara sa fie intrebat, care poate spune ce vrea si ce gandeste, asa cum si eu pot spune la randul meu toate aceste lucruri.
Imi doresc ca acel barbat sa fie dorit de multe femei, dar sa fie dedicat unei singure femei. Nu conteaza daca are sau nu are facultate, daca are conturi in banca sau nu, pentru ca, desi traim intr-o lume materialista, consider ca tot sentimentele ne fac mai puternici si mai dornici de a lupta si de a da un sens vietii. Cat timp exista sentimente reale este suficient sa fie el insusi pentru ca restul se pot cladi in timp si impreuna. Imi doresc un acel barbat care stie sa ofere afectiune, stie sa spuna "Cum a fost ziua ta?", "Noapte bună, iubito!" sau "Bună dimineața. Ce faci? Ai dormit bine?". Nu imi doresc un catelus, imi doresc un barbat, cu initiativa si care sa fie la fel de nebun si bun ca si mine. Dar genul asta de om il intalnim rar si de cele mai multe ori este al altei femei. Dar speranta moare ultima, cum este zicala. Acel om minunat pe care-l astept va aparea probabil la momentul potrivit, iar daca nu, voi muri asteptandu-l.

Hopeless romantic, forever in love, me.

Viata la bloc

De cand ma stiu stau la bloc. Din pacate, asta nu este deloc cel mai optim mediu pentru orice ai vrea sa faci.
Spre exemplu, nu poti asculta muzica foarte tare ca incep vecinii sa bata in calorifer. Nu poti sa stai linistit in casa pt ca ai vecini nebuni care tipa si urla de parca sunt pe stadion. Pe astia ii acoperi cu muzica cu volum maxim, dar asta o sa-ti creeze probleme cu ceilalti vecini.

Ultima descoperire. Vecinii noi. Cei care amenajeaza apartamentul. Sunt acei vecini care au o bormasina. Si o folosesc de luni pana duminica intre 8-11 dimineata. Mama mea a venit de la schimbul 3 si probabil ar fi vrut sa doarma putin... pai dormi daca poti ca simti spiralul ala pana in adancurile timpanului. Eu am dormit 2 ore toata noaptea si cand am reusit, in sfarsit, sa adorm iar, s-au trezit cu bormasina in brate dand gauri. Pai in cazuri d-astea cum sa nu iti vina sa te duci, sa iei bormasina si sa le gaureati capul???
De cand scriu postarea asta au luat pauza de la dat gauri (pana la urma cate gauri sa mai dea, sa fim seriosi) si au luat in primire un ciocan. Poc! poc! in capul meu iar.

Sa fie oare o conspiratie impotriva somnului meu?

Viata la bloc este "minunata", este ca un ghimpe in ceafa, ca o padure plina cu lighioane...

Respect, educaţie si altele

      Când am hotărât să scriu asta m-am gandit la un singur lucru. Nu fac parte din lumea asta. Nimic nu e cum ar trebui să fie. Poate dacă m-aş fi născut cu 30-40 de ani mai devreme aş fi fost pe deplin împlinită. Şi ca să trec la subiect am să reliefez aspectele care m-au făcut să cred asta.

      Problema cea mai serioasă pe care vreau să o aduc în discuţie face referire la băieţi/bărbaţi (în principiu). Nu vreau să par misandră sau ceva, dar realmente am o problemă la care chiar nu există rezolvare?! Unde vă este educaţia dragilor? Nu vreau să se înţeleagă altceva aşa că voi explica. Unde au dispărut toate persoanele de gen masculin care mai ştiau să ofere loc domnişoarelor/doamnelor în autobuz, care ştiau să ofere o floare la prima întalnire, care îşi scoteau prietenele la o prăjitură sau cei care ştiau să danseze şi în alte stiluri decât house şi manele? Acum nu va închipuiţi că iau apărarea piţipoancelor care sunt interesate doar de cât de gros este portofelul partenerului sau de ce maşină conduce. De ce nu mai există acele persoane care văd dincolo de aparenţe şi dincolo de ambalaj. Câţi dintre băieţii din ziua de azi mai sunt interesaţi şi de altceva, în afară de aspectul fizic al unei fete? Vă spun eu, prea puţini. Din 10 băieţi POATE doar unul sau doi să mai ştie câteva din lucrurile pe care le-am enumerat. Cam la fel stă treaba şi în cazul fetelor. Şi parcă e păcat cum   cu fiecare generaţie bunele maniere, educaţia şi lucurile ce ţin de bun simţ se duc încet, încet pe apa sâmbetei.  Câţi dintre voi salutaţi vânzătoarea atunci când intraţi şi ieşiţi dintr-un magazin sau ţineţi uşa deschisă pentru o femeie? Câţi lăsaţi o femeie să urce înaintea voastră în autobuz? Şi cel mai important aspect, câţi mai ştiţi să vorbiţi politicos cu o fată? Oricum ar fi ea mi se pare jenant să aud pe stradă cum este strigată cu apelativul "fă". Păi, bă, dacă te consideri superior faţă de ea, eu zic să te gândeşti de cinci ori înainte să o strigi aşa, iar dacă tot ţi se pare normal acest gest du-te la grădina zoologică să locuieşti cu suratele tale, maimuţele. Iar voi, fetelor, să nu credeţi că veţi fi trecute cu vederea. Din 10 cuvinte pe care le rostiţi, 5 sa conţina cuvântul "pulă" nu este normal. Sunteţi femei sau şi voi aveţi nevoie de o excursie la gradina zoo? De băieţi ce să mai zic?! Cuvântul mai sus amintit este nelipsit din vocabularul fiecăruia. Vă propun un test. Încercaţi, de fiecare dată când vreţi să pronunţaţi acest cuvânt, să îl înlocuiţi cu un cuvânt amuzant sau ceva plăcut auzlui.
      Aşadar, sper să înţelegeţi că nu am vrut sa fiu rea, ci doar realistă. Vreau să văd respect şi reciprocitate. Vreau să ştiu că atunci când merg cu autobuzul nu trebuie să aud gorile urlând sau persoane care-şi bagă şi îşi scot "banii de la bancă". Fiţi civilizaţi şi respectuoşi, nu strică niciodată. Cum se spune: respectă şi vei fi respectat. Pe data viitoare.

Despre profesori

M-am hotarat sa ma reapuc serios de scris pe acest blog despre toate lucrurile care mi se intampla zilnic. De exemplu, astazi am "reajuns" la concluzia ca profesorii sunt cele mai mari lepre. Nu generalizez. Eu momentan ma refer la profesorii mei care, dupa parerea mea, n-ar avea ce cauta in incinta unei scoli si cu atat mai putin pentru a preda. Si ca sa clarific situatia, fac referire la profesoara de chimie care da lucrari/teze si vine dupa o vacanta de doua saptamani si ne pune sa alegem care doreste sa-i fie corectata lucrarea pentru ca s-a gandit ca nu are rost sa corecteze toate lucrarile si care dintre noi doreste note din burta ei in functie de ce am invatat in cei 4 ani de liceu. Si alegerea trebuia facuta inainte sa aflii care ar fi nota pe care ea considera ca o meriti. Mie mi s-a parut corect sa-mi fie corectata lucrarea, dar sa mi se taie de pe foaie lucruri care ar fi putut fi corecte doar pentru ca ii era ei lene sa mai citeasca si sa mi se puna 5.80 nu mi s-a mai parut corect. Si mai ales ca anumitor persoane care in anii trecuti erau in situatie de corigenta sa le dea 7 din burta chiar mi se pare absurd. De ce ni s-a mai dat lucrare daca notele vin din burta? Dar m-am resemnat cu gandul ca in tara asta nimic nu e corect si daca as fi facut reclamatie tot eu as fi avut de suferit. De ce? Traim in Romania, tara in care elevii nu au un cuvant de spus decat atunci cand au si profesorii ceva de castigat.

Vorba aia, Romania este o tara frumoasa, pacat ca este si locuita.

Înapoi la începuturi

Trec peste veşnicele scuze şi scriu direct. Despre ce încă nu mi-am dat seama, dar voi afla pe parcurs. De fapt, în momentul ăsta încerc să-mi dau seama ce ar putea fi îndeajuns de interesant încât să capteze atenţia cititorului. Uhm, poate o poveste ar destinde puţin atmosfera, dar nu prea ştiu ce să povestesc.

Uite o idee. Vara.

Am atâtea de spus despre vară. Şi aş vrea să dau timpul înapoi şi să refac tot ce-am făcut vara trecută- Anglia, mare, distracţie non-stop. Ce altceva mi-aş mai putea dori? M-am distrat cât şi cum am vrut şi nu a fost nimeni care să mă împiedice.

Am făcut tot ce mi-am dorit: dormit pe plajă, dimineţi cu răsărit de soare tremurând în faţa mării, nopţi albe şi multe alte nebunii. Viaţa e frumoasă la 18 ani. E exact cum ar trebui să fie. Fără prea multe bătăi de cap, multă dragoste, mulţi prieteni şi muuult fum. Fum? La ce ma gândeam oare când am precizat de fum? Hmm, încerc să-mi amintesc, dar e cam complicat.

Hai să lăsăm visarea deoparte. "Dormi lângă mine şi visează-mă."

Şi pentru ca vara mea să fie completă, în curs de desfăşurare se află si unul dintre cele mai mari visuri ale mele, dar despre care voi vorbi doar în momentul în care va fi complet realizat.

Keep dreamin' out loud.

Cantec fara rost. Cantec de gasit.

Stau si ma intreb daca tot ce ni se intampla are vreun scop. Si daca are, care este acela? Viata este ca berea turnata dintr-o sticla verde intr-un pahar? Sentimentele si problemele, bucuriile si realizarile, dezamagirile si neplacerile sunt, de fapt, bulele de acid ce curg in pahar? Bule. Pahar. Ti-ar placea sa fii paharul. Dar stai, esti. Dar berea fara bulele ei ce este? Ah, viata. Nu ma intelegi? Sa-ti repet. Tu esti un pahar. In tine curge berea. Berea este viata. Viata asta curge cu bule de acid. Bulele astea sunt lucrurile care ti se intampla, cu sau fara un scop. Daca tu consideri ca viata are un scop precis te rog sa mi-l impartasesti si mie. Nu vrei? Ei bine, atunci pastreaza-l. Se va gasi altcineva care sa mi-l spuna. Si cum ar fi acum sa-ti povestesc despre cantecul fara rost? Cum sa nu-l stii? Nu ai auzit niciodata cum il cant? Este un cantec de gasit. Berea nu ar curge la fel de frumos fara acest cantec fara rost.

Vama - Cantec de gasit

Un zambet pentru un maestru!

:) Macar atat ii datoram marelui actor Jean Constantin, care s-a stins din viata astazi. Nu am cuvinte. Dumnezeu sa-l odihneasca!

P.S.: Detalii gasiti aici.

Eu. Tu. Niciodata noi.

Ma gandeam ca vreau ceva. Dar mi-am dat seama ca, de fapt, tot ce-mi doresc sunt niste placeri marunte si trecatoare. Dar, totusi, vreau ceva. Vreau sa nu stiu ce crezi tu despre mine. Vreau sa ramana doar pasiunea si atractia, dar fara sa ma apropii mai mult de tine. Nu stiu sau nu sunt convinsa daca parerea ta despre mine este una buna sau una mai putin buna. Dar este a ta si ma bucur ca o ai si ca nu sunt invizibila. Ramane intre noi. De fapt, cred ca ramane intre mine si mine. Pentru ca ma pricep atat de bine sa disimulez incat nu ti-ai putea da seama vreodata ce se ascunde, de fapt, in spatele acestei masti. :)

Suntem apropiati, dar diferiti. Sunt eu, esti tu si niciodata nu va fi noi. Nici nu ma gandesc sa fac prostia sa imi imaginez macar ca ar putea exista noi. Pentru ca stiu cine sunt. Si pentru ca stiu ce-mi doresc si ce nu pot face. Eu. Tu. Niciodata noi. Imi pare bine ca existi...

Later edit: "El nu va sti niciodata. Dar oamenii ar putea sa ghiceasca; iar eu nu mi-as dezbraca sufletul in fata ochilor lor curiosi." ("Portretul lui Dorian Gray" - Oscar Wilde)

Adio, Mile Carpenisan!

Astazi Romania a pierdut un mare jurnalist si reporter. Mile a fost unul dintre cei ce s-au remarcat prin transmisiunile din Iugoslavia aflata in razboi, din Irak sau din Asia afectata de tsunami. In 2008, Mile a renuntat la profesia lui, iar astazi, 22 Martie 2010, suntem nevoiti sa-i spunem adio. :( Odihneasca-se in pace! Condoleante familiei.

Sursa: antena1.ro

We are the world, we are the children

Nu am putut sa nu plang. Mesajul pe care melodiile astea il transmit si ceea ce au incercat acesti artisti sa faca mi s-a parut mult prea profund, impresionant. Multi dintre cei pe care ii veti auzi cantand sunt artisti pe care eu personal ii respect enorm.

Cel mai frumos lucru este ca Michael Jackson impreuna cu Lionel Richie au creat o melodie care sunt sigura ca poate uni oameni.

Auditie placuta!

We Are The World 25 For Haiti

Somos El Mundo Por Haiti

We Are the World Original

Sfarsitul incepe de la cuprins

Te-am inchis intr-un seif si te-am aruncat in cel mai adanc loc al mintii mele, al sufletului meu. Intr-un loc de unde nu ma poti atinge, nu ma poti rani. Dar inca imi poti trimite scantei ce-mi fac inima sa tresara. Inca simt amintirile cum imi curg prin vene hranindu-mi sistemul imaginar. Inca te simt. Te aud. Te doresc.

No broken hearted girl

Imi place melodia. Just because...

E vorba despre mine. Doar despre mine. I am no broken hearted girl. :)

You should try

Una dintre zecile de postari in care iti cer sa nu incerci sa ma intelegi. Este doar o incercare de a ma descarca.

Am constatat ca toate lucrurile frumoase se duc. Tot ce ma face fericita se duce si nu se mai intoarce. Nu stiu de ce sa incerc sa continui sa lupt cand intotdeauna se termina la fel. Sunt pesimista? Sau doar realista?

De ce imi este intotdeauna atat de greu sa trec peste ceva ce doare? Peste ceva ce ma doboara.

Si tu? De ce nu poti sa darami zidul dintre noi si sa lasi lucrurile sa evolueze de la sine? De ce nu poti sa ma lasi pe mine sa decid ce vreau sa se intample cu mine? De ce nu poti sa lasi rationalul deoparte si sa incerci sa accepti faptul ca ar putea si frumos, nu doar trist.

Am sa continui sa caut raspunsurile de care am nevoie, desi niciodata nu le voi gasi. Nu mai vreau. Vreau sa fiu insensibila si sa ma doara fix in cot de tot.

Dar nu pot. Intotdeauna am fost si voi fi tipa sensibila. Emotiva, cum imi spunea o persoana pe care nu am suportat-o niciodata. Si totusi avea dreptate. Sunt emotiva. Si nu, nu inseamna ca sunt emo si ca-mi tai venele. N-as fi in stare sa-mi fac rau intentionat. N-as fi capabila sa fac rau altcuiva intentionat. Nici nu-mi doresc.

Vreau ceva, dar nu pot avea. Vreau sa pot sa lupt pentru acest lucru, dar nu am cu cine, cu atat mai putin cu ce.

Vreau sa repet pana intelegi si pana reusesti sa treci peste: "Lasa deoparte rationalul si lasa valul sa te poarte. Incearca." Dar n-ai sa intelegi. Pentru ca nu vrei.

[Monolog sau nu. Dialog intre mine si... mine, probabil.]

FERICITA

Sunt FERICITA! F-E-R-I-C-I-T-A!!! eRRmy mi-a dat cea mai buna veste pe ziua de azi. Multumesc! Aaaa da, sa zic si ce veste. S-a deschis Patinoarul Olimpia. Mi-e atat de dor de gheata. Si mai ales ca anul asta ne vom super distra pe pationar. Si mai sunt fericita dintr-un motiv, dar ala este unul personal. Adica nu se spune.

Imi cer scuze pentru postarea subnutrita, dar voi reveni in curand cu una mai lunga. Poate chiar putin mai tarziu.

Iar?

Viata bate filmul. Si e pentru a nu stiu cata oara cand spun asta. De ce este viata mai dura decat orice altceva? Cand crezi ca ti-e bine de fapt iti este cel mai rau. Oare chiar o sa fie bine asa cum imi zicea Razvan? Ce n-as da sa stiu ca are dreptate. Si am atata incredere in el incat cred ca voi ramane la concluzia ca intr-o zi o sa fie bine. (P.S. Razvan este unul dintre bunii mei prieteni in care am incredere deplina.)Ma tot intreb de ce majoritatea filmelor au un happy end... si raspunsul este cat se poate de simplu: sunt doar filme. Viata bate filmul. (Iar.) Nu ar fi frumos sa existe momente magice care sa-ti schimbe pur si simplu viata? Si daca tot ti-o schimba, poate sa ti-o schimbe in bine, in foarte bine? Neah... imposibil. Nici sa vrei nu intelegi ce vreau sa explic aici. Si este mai bine pentru ca altfel te-ai plictisi in timp ce citesti. Si pentru ca am gasit un blog pe care pur si simplu il ador vreau sa-l impart si cu altii. Este vorba despre blogul lui Bogdan Negroiu de la EL NEGRO. Omul asta scrie atat de frumos. Este genial. Si mai ales postarea asta, care mi se pare mirifica. Si uite asa am descoperit eu ca uneori un blog poate fi mai interesant decat o carte. De ce? Pai dintr-un blog poti descoperi povesti de viata, vise devenite realitate, vise neimplinite si alte chestii pe care o carte n-ar avea cum sa ti le relateze pentru ca, in general, cartile sunt pline de fictiune. Dar acum sa revenim la lectura. Citesc "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi". Bineinteles, nu ma omor dupa ea, dar ce pot spune?! Sunt nevoita s-o citesc. Si iar revin la acelasi lucru: imi place sa citesc, dar nu cartile care sunt in programa mea de Bac pentru ca majoritatea sunt oribile. O seara frumoasa!

Kids

Am fost placut impresionata sa descopar ca unora chiar le-au lipsit postarile mele. Cred ca mie mi-au lipsit cel mai mult. :))

Ma gandeam azi despre ce sa mai scriu si mi-am amintit de Scoala Generala. Mi-am amintit ca atunci cand eram prin clasele a V-a, a VI-a completam oracole. Ati completat vreodata un oracol? Eu da, foarte multe. Unele chiar eu le faceam. Si ce ne mai distram noi. Mai ales ca aflam si multe lucruri noi. Nu uit ca majoritatea la mancarea favorita scriau: cartofi prajiti si pizza. Mai erau unii care scriau in gluma: salam, parizer etc. La melodii favorite de obicei impuneam un numar pentru ca eram copiii pasionati de muzica si ne placeau cam toate melodiile care se ascultau in perioada aceea. La filme la fel, pentru ca aveam atat de mult timp liber incat nu prea ne dezlipeam de tv. Cand eram eu in cls. V-VI nu stiam ce este internetul. De fapt, stiam, dar nu aveam voie la asa ceva. Era ceva sacru. Stiu, suna ciudat, dar parintii mei mi-au dat o educatie si nu m-au lasat sa-mi fac de cap cum sunt copiii din zilele noastre. Cei de 12 si 13 ani se gandesc numai la Internet si la cum sa aiba un prieten si alte tampenii. Hmm... cam asta citesc eu prin reviste gen Bravo si Popcorn. Copii ce nu stiu ce e ala sotronu' sau alergatea. : Ma intristeaza chestiile astea, pentru ca eu cand aveam 12-13 ani stateam numai afara si ma jucam cu papusile. :))

Ma gandeam ca in acele oracole pe care le completam nu stiu daca am intalnit vreodata intrebari de genul: Daca ai putea, ce ai schimba la lumea asta? Ma rog, existau intrebari gen: Ce ai face daca ai avea 1 mil. $? Va dati seama ce imaginatie aveam. Si cate ne doream sa facem cu atatia bani.

Ce n-as da sa mai pot avea varsta aia iar, sa ma bucur din plin de viata.

Dar sa revenim la realitate, mai am 2 ani de liceu si practic nu prea stiu ce voi face cu viata mea. Sper, totusi, sa ma trezesc la timp si sa fac alegerea corecta.

Melodia asta o ador. O seara frumoasa.

Another part of my summer holiday

Domiciliu mutat. Unde? La bunica. Perioada? Nedeterminata. Si... la bunica NU inseamna la tara! :D Doar o alta parte a orasului. Macar aici am cu cine sa ies, cu cine sa ma distrez. Nu ma plictisesc foarte rau. Si in comparatie cu statul la mine acasa este de 10x mai bine.

Incep sa simt si eu ca-s in vacanta, desi m-am super saturat de ea. Stiu... eu ma vaitam ca vreau vacanta si acum ma plang ca nu-mi mai place. Pai trebuie sa recunosc ca mi-este dor de colegii mei zapaciti, de profii teroristi si de statul la ore si in pauze. :)

In curand o sa fac o vizita Marii Negre. Abia astept. Mi-este atat de dor de mare. N-am revazut-o de aproape un an. Mi-e dor de valuri, de briza marii, de apusurile si asfintiturile pe plaja. Momentan visez doar.

Si acum va parasesc pentru ca a inceput 'Heroes' pe Antena 1. Super serial.

Noapte buna.

Ce este viata?

O intrebare mult prea simpla, dar plina de esente: Ce este viata?

Sa incepem cu inceputul. In primul rand, viata este un dar de la Dumnezeu de care noi ar trebui sa ne bucuram fara limite, dar acest cadou nepretuit vine insotit de durere si pacate. Desi ne-am dori o viata mai buna, nu multi o putem avea. Adesea primesti vesti mai putin placute, dar si vesti foarte bune. Intrebarea mea este urmatoarea: Vestile mai putin placute ii pot afecta mai mult pe cei neimplicati decat pe cei total implicati? Eu nu gasesc raspunsul desi mi-ar placea foarte mult sa-l stiu.

In al doilea rand, viata este un cocktail de sentimente si aventuri care ii pot schimba radical cursul. Sentimente frumoase, pretioase, sentimente de care marea majoritate ne-am dori sa avem parte zi de zi, aventuri terminate cu happy-end pe care unii si le doresc din toata inima zilnic.

In concluzie, sunt foarte indignata de persoanele ce le doresc altora zile negre, iar pentru ei o viata roz. Eu imi doresc o viata cu mult mai multe momente fericite decat momente triste si, spre deosebire de altii, le doresc acelasi lucru si celorlalti.

P.S.: Nu voi da tot numele, dar A. daca vrei sa faci pe Miss Fitze du-te do'soara la un concurs de pitzipoance poate asa iesi si tu in evidenta si culoarea parului nu-ti mai scoate atat de mult in evidenta prostia printre altele ca tine. Wtf?! Esti penibila. Si ipocrita pe deasupra.

[Nu generalizez. Desi esti blonda nu inseamna ca toate sunt ca tine. Mai exista si exceptii.]

Poate niciodata nu este prea tarziu

Imi doresc sa incep o viata noua. Sa o iau de la zero, sa-mi repar greselile si sa pastrez ce momentele placute. Imi doresc sa fiu alta persoana, sa ma schimb pentru mine. Dar cum toate problemele ma fac sa fiu depresiva si emotiva nu vad niciun nou inceput in viitorul apropiat si nici nu vad cum as putea sa trec peste toate mai repede. D

esi in viata mea cotidiana am parte de multe surprize, majoritatea sunt neplacute. Definitia mea este aceea de a fi ca un robot controlat de probleme si griji, de ce li se intampla celorlalti, un mecanism ce incepe sa rugineasca deoarece niciodata nu primeste ce are nevoie.

Astept sa treaca timpul sa pot vedea viata si in altfel, nu numai dintr-un unghi trist si aproape mereu plin de depresie si stres.

Despre oameni si viata

Increderea este cuvantul ce da sens prieteniilor, relatiilor amoroase... Increderea este baza multor lucruri care incep, dar nu intotdeauna se si termina.

Un motiv pentru a avea incredere in cineva este dat chiar de acea persoana. Altul ar putea fi ceea ce iti inspira caracterul, atitudinea si alte elemente ce te fac sa ai incredere intr-o fiinta umana.

Dar uneori nu este nevoie numai de incredere, ci si de curaj pentru a putea marturisi cuiva ce ai pe suflet. Iar atunci cand curajul nu exista poti renunta si la incredere si poti gasi alta modalitate de a nu-ti aminti ce ti-ai fi dorit sa imparti cu cineva.

Cam asa sunt oamenii. De incredere si curajosi, dar persoanele de acest gen sunt prea greu de gasit.

Eu insami mi-am dovedit ca exista si momente in care pur si simplu curajul nu este prezent. Si intotdeauna exista clipele in care exista curajul, dar totusi nu ai cui sa-i confesezi ceea ce simti.

Asta e viata.. plina de surprize si de momente mai putin placute..

Hai sa o traim intens!