Hopeless

Nu m-am gandit niciodata sa scriu despre ce imi doresc de la viata sau de la un partener de viata. Pana acum.
Sunt un om simplu, nu visez la castele, masini, yacht-uri, vacante exotice sau alte lucruri de genul. Visez sa am un partener care sa ma iubeasca fix pentru ceea ce sunt, pentru cum gandesc, sa fie sincer si deschis. Nu-mi plac ascunzisurile si minciunile de orice fel. Buna zicala "greseala recunoscuta este pe jumatate iertata". Imi doresc un barbat care poate spune ce are pe suflet fara sa fie intrebat, care poate spune ce vrea si ce gandeste, asa cum si eu pot spune la randul meu toate aceste lucruri.
Imi doresc ca acel barbat sa fie dorit de multe femei, dar sa fie dedicat unei singure femei. Nu conteaza daca are sau nu are facultate, daca are conturi in banca sau nu, pentru ca, desi traim intr-o lume materialista, consider ca tot sentimentele ne fac mai puternici si mai dornici de a lupta si de a da un sens vietii. Cat timp exista sentimente reale este suficient sa fie el insusi pentru ca restul se pot cladi in timp si impreuna. Imi doresc un acel barbat care stie sa ofere afectiune, stie sa spuna "Cum a fost ziua ta?", "Noapte bună, iubito!" sau "Bună dimineața. Ce faci? Ai dormit bine?". Nu imi doresc un catelus, imi doresc un barbat, cu initiativa si care sa fie la fel de nebun si bun ca si mine. Dar genul asta de om il intalnim rar si de cele mai multe ori este al altei femei. Dar speranta moare ultima, cum este zicala. Acel om minunat pe care-l astept va aparea probabil la momentul potrivit, iar daca nu, voi muri asteptandu-l.

Hopeless romantic, forever in love, me.

Este despre tine

Imi lipsesti. In fiecare zi, ora, minut, secunda.
Nu ai cum sa intelegi.
Nici eu nu inteleg.

Ultima data. Inca o data.

Hmm... copilarie. Atat imi vine in minte in momentul asta. Motivul este acela ca dupa 2 zile de zacut din cauza unei viroze respiratorii am realizat muuulte chestii. Mi-e dor de copilarie, dar inca am prieteni, sau cel putin o prietena, pe Ami, care sa-mi aminteasca de ea si asta ma face extraordinar de fericita. Si ca veni vorba de Ami, mi-ar placea sa va povestesc despre aceasta persoana minunata care mereu este extrem de convingatoare si te face sa realizezi multe chestii doar prin ceea ce-ti zice in mod indirect, dar as prefera sa pastrez pentru mine restul, poate din egoism.

Si in zilele astea 2, cred ca vineri mai exact, pe Antena 2 era difuzata in reluare o emisiune a domnului Cristian Brancu in care era invitata trupa Hi-Q. Recunosc ca am avut un şoc pentru ca eu nu prea sunt la curent cu evenimentele mondene, sa-i vad pe cei din trupa in formula lor initiala cu Dana Nălbaru. Pur si simplu mi-au dat lacrimile in acel moment. Trupa asta cred c-am s-o iubesc mereu pentru ce au facut si pentru ce au ramas. Si sa nu mai zic despre ultima lor melodie care ma face sa vibrez de cate ori o ascult. Chiar in seara asta eram in taxi si la radio incepuse "Inca o data" si m-a trecut un fior pe sira spinarii. Just love.

We are the world, we are the children

Nu am putut sa nu plang. Mesajul pe care melodiile astea il transmit si ceea ce au incercat acesti artisti sa faca mi s-a parut mult prea profund, impresionant. Multi dintre cei pe care ii veti auzi cantand sunt artisti pe care eu personal ii respect enorm.

Cel mai frumos lucru este ca Michael Jackson impreuna cu Lionel Richie au creat o melodie care sunt sigura ca poate uni oameni.

Auditie placuta!

We Are The World 25 For Haiti

Somos El Mundo Por Haiti

We Are the World Original

August Rush

In urma cu 20 de minute am terminat de vazut un film absolut genial. Merita!

August Rush

I'm yours

Melodia spune totul. Eu spun doar ca imi este foarte dor de tine. Am gresit. Imi pare rau. Acum suport consecintele si cea mai mare dintre ele este aceea ca nu te pot avea, ca nu te pot tine in brate si ca nu-ti pot sopti la ureche cat de mult te iubesc.

Jason Mraz - I'm Yours

O simpla poveste?!

Nu stiu ce sa zic. Cred ca a fost cel mai oribil week-end de care am avut vreodata parte. Nu-l urasc. Inca il iubesc. Si poate d-asta ma simt asa rau. Ma simt rau si la propriu si la figurat. :(

Citeam ieri blogul lui Tudor Chirila. Am ajuns la o postare intitulata "La despartire" care m-a lasat cu gura cascata. Cata dreptate are. M-am regasit printre randuri in cuvintele lui. In intamplarile relatate.

Si am mai gasit o "Scrisoare catre liceeni" care m-a facut sa ma gandesc mai bine la ceea ce se intampla in jurul meu si la viata mea.

Dar in momentul de fata nu sunt in stare sa analizez prea bine situatia. Incerc sa ma ridic si cad tot mai mult. Poate timpul imi va rezolva problemele.

"... Pierduta in ochii lui, pierduta in acea seara. Era o vara. Era o scara. Erau doi copii, dar doar o inima avea sa moara..."

Ce a ramas?

Oare intotdeauna doare atat de tare sa te indragostesti? Am ramas cu atatea intrebari fara raspuns, cu ochii inecati in lacrimi si inima zdrobita. Nu am in minte decat "De ce eu?". De ce sunt eu mereu cea care sufera, care se indragosteste si careia ii pasa. Da, s-a terminat. Si doare ca naiba. Dar ce pot sa fac? Daca pentru el sunt doar o prietena ce as putea sa fac? Sa ma resemnez. Dar e greu. Prea greu. Si doare mult prea rau. Atatea amintiri ce ne leaga... excursie, plimbari, ore in sir petrecute impreuna... amintiri ce ma fac si mai trista, desi, toate sunt minunate. Lucruri care ma inconjoara, ursuletul Fluffy pe care il ador, bratara lui, lantisorul de la el, scrisoare, felicitarea si trandafirul presat care inca pastreaza parfumul lui. Si nu pot sa ma detasez de toate lucrurile astea. Daca as putea cred ca ar fi mult mai usor, dar nu pot. Sau nu vreau?!

M-ai invatat sa te iubesc, dar nu m-ai invatat si sa te uit.

Si ce doare cel mai tare este ca stiu ca intr-un fel am si eu partea mea de vina. L-am lasat sa se indeparteze. Nu mi-a pasat. Dar acum imi pasa. Nimeni nu stie ce are pana nu pierde. Dar cum recuperez eu ce am pierdut?

As da ORICE sa pot sa schimb ziua de 20 martie, sa pot sa fac ceva sa nu se ajunga aici.

Si acum?

Azi-noapte m-am trezit din jumatate in jumatate de ora. Acum nu mai ma pot opri din plans. Oare chiar merit sa sufar atat?

Si revin la ce spuneam mai devreme. Mii de intrebari fara raspuns ce-mi invadeaza mintea. Mii de ganduri si cuvinte si amintiri peste care nu pot sa trec asa usor. :(

Te iubesc.

Valentine's Day vs. Dragobete

Ati dus dorul postarilor mele? Nu cred... sau poate... hmmm. Ramane de vazut.

Iar am inceput sa postez din an in Paste, desi nu imi place, dar NU am timp. Chiar nu am. Si vorbesc foarte serios. M-am gandit sa va povestesc cum sta treaba cu acest Valentine's Day, din punctul meu de vedere. Am vazut ca toata lumea vorbeste despre acest lucru. Sincer, nu mi se pare o zi foarte importanta cum li se pare altora. Pentru unii aceasta zi e importanta doar pentru ca implinesc un an!!! La multi ani, Theo si Ady! Sa fiti fericiti si iubiti-va mult! Lasand urarile la o parte trebuie sa va explic ca mie imi place Sf. Valentin doar pentru ca este o zi cand pot sa primesc si sa fac un cadou frumos persoanei dragi. Am implinit 2 saptamani miercuri, adica ieri. Nu mi se pare extraordinar de interesanta aceasta zi. Este o zi ca oricare alta, doar ca am spus si stiu ca intr-un fel ma repet, imi plac cadourile. Si daca este o sarbatoare copiata de la americani, ce? Stiu ca si noi avem Dragobetele, dar sa fim sinceri, cred ca in procente mai mult de 20% dintre romani nu sarbatoresc aceste Dragobete. Si mai cred ca 50% dintre romani sarbatoresc Valentine's Day. Iar restul de 30% nu sarbatoresc nimic. Si pe buna dreptate, de ce iti trebuie o anumita zi sa sarbatoresti iubirea? Iubirea e aceeasi in fiecare zi, nu are nevoie de o zi speciala pentru a fi exprimata. Oameni buni, chiar credeti ca daca este 14 februarie va exprimati sentimentele mai liber, mai profund? Eu zic ca nu. Dar astept sa citesc si alte opinii, poate nu toti sunteti de acord cu mine.

Si inca o chestie, celalalt obicei copiat de la americani, Halloween-ul, este chiar foarte frumos si nu inteleg de ce unii il resping. Este singurul obicei, dupa parerea mea, care chiar daca este preluat de la alt popor merita putina animatie, distractie. Este un prilej de petrecere si nu cred ca poate fi ceva mai interesant decat sa te costumezi si sa colinzi pe la casele oamenilor pentru dulciuri si alte chestii. Dar unii nu inteleg acest obicei al americanilor si cu atat mai putin cand este practicat si de romani. Dar nu intru mai mult in amanunte ca nu are rost. Fiecare are punctul sau de vedere asa ca va astept sa comentati ce parere aveti voi despre toate astea.

Ma voi intoarce curand.

Make love. Not war.

Da play si citeste.

Tocmai ce am citit ultima postare a lui Lavu si mi-a venit o idee.

Sa scriu si eu ceva in numele iubirii, acel sentiment special ce iti da impresia ca zbori, ca visezi tot timpul, ca nu-ti mai trebuie altceva.

Trebuie sa recunosc ca n-am mai fost indragostita de cateva luni bune si chiar incepe sa-mi lipseasca chestia asta.

Multi dintre prietenii mei sunt fericiti si indragostiti. Sunt si multi care sunt ca mine. Dar mai avem destul timp sa ne indragostim.

Una dintre cele mai bune prietene ale mele, peste o luna, pe 14 februarie, va implini un an alaturi de iubitul ei.

Asadar: La multi ani, Thieo & Ady!

Ieri, cand ne preda profesoara de psihologie si ne spunea calitatile si defectele fiecarui temperament ma gandeam cum sunt eu. Am un temperament coleric. Una dintre calitati este ca sunt stabila in sentimente.

Eu una nu stiu cat o vad ca pe o calitate. Poate in cea mai mare masura asa este, dar atunci cand simti ca ti se prabuseste toata lumea in cap si ca ai iubit degeaba chiar nu mai ai nicio indoiala ca este un defect.

Dar pentru mine momentan ramane o calitate.

Mai ma uitam la ultima postare a lui Miki si ma gandeam ca iubirea are si ea roadele ei. Chiar ma imaginam peste vreo 10-15 ani in locul ei si ma gandeam cat de fericita voi fi. Dar cine stie ce va mai fi pana atunci.

Alt gand ce nu-mi da pace este acela ca as putea sa ma indragostesc. Dar ca de obicei am acea teama sa nu fie persoana nepotrivita cum mi se intampla de obicei. Si daca se intampla sa ma indragostesc de persoana nepotrivita, ce voi face? Iar sa pic de fraiera? Oare are rost? Invat sa-mi controlez sentimentele.

Si chiar daca imi place o persoana am sa incerc sa nu ma indragostesc pentru ca stiu ca nu e cel mai indicat mai ales in circumstantele actuale.

Stiu ca pare dificil, dar pana acum am reusit cat de cat.

Timp exista pentru toate, iar toate sunt la timpul lor.

Este iubirea ca un trandafir proaspat ce incet, incet se ofileste?

Eu cred ca uneori da, alteori este un trandafir artificial ce rezista o eternitate.

Unde?

Si daca nu intelegeti versurile vi le las in romana poate e mai relevant.

Tot ce am de zis e ca o melodie mai PERFECTA decat cea a celor de la Mandinga - Donde nu exista. Mi se potriveste mai bine decat i se potrivea pantoful Cenusaresei.

Versuri Mandinga - Donde

Da-mi doar un minut

Simt nevoia sa-ti vorbesc

Pe urma poti pleca

Si-ti promit ca nu te voi mai cauta

Dar inca nu inteleg nimic

Cum ai putut asa, pur si simplu,

Sa uiti atatea momente de fericire

Cand ne juram ca ne vom iubi pentru eternitate

Refren

Unde ai lasat atata iubire

Atatea promisiuni de pasiune

Unde ai pastrat felul tau de a-mi bucura sufletul

Spune-mi ca totul a fost o greseala

Si ca exista o explicatie

Daca sunt vinovat sau nu

Intoarce-te, te rog,

Pentru ca nu sunt nimic fara dragostea ta

Cat as vrea sa nu nu se intample asta

In schimb sa ma trezesc

Si sa te gasesc aici prinsa intre bratele mele

Si chiar daca par nebun

Devin fericit...

Pentru ca imi amintesc privirea ta

Si felul tau de a face dragoste cu mine

Dar ma castiga tristetea

Si ma gadesc doar la plecarea ta

Refren2

Daca ti-am gresit

Cu siguranta nu a fost intentia mea

Iarta-ma!!!

Nu am alta idee mai buna

Now or never

A venit momentul sa scriu ceva mai detaliat pe blog.

Este o poveste personala, dar nu voi da nume.

Si va rog sa nu ma judecati pentru ce voi spune, ci doar daca puteti sa ma ajutati sau sa fiti impartiali.

Acum 3 luni, pe data de 6 septembrie a fost concertul RBD. Cel mai important eveniment. In ziua aceea am cunoscut o persoana. Un EL foarte dragut si foarte simpatic. Dupa 2 luni si ceva m-am gandit sa vorbesc cu EL pentru ca, actualmente, o fosta prietena a fost "prietena" lui. Spun "prietena" pentru ca distanta dintre ei era foarte foarte mare, iar EL nu este genul de persoana caruia sa-i placa relatiile de genu'. Am inceput sa vorbim si ne-am inteles foarte bine din prima clipa. Dar am uitat sa precizez ca inca de la inceput ma asteptam la ce avea sa se intample si mi-am asumat toate riscurile. Cum era de asteptat fosta mea prietena s-a suparat pe mine pentru ca asa cum a zis ea "Ma dau la baiatul pe care ea IL PLACE". Dar nu era asa. Voiam doar sa-l cunosc pe cel despre care auzeam atatea. Iar cand eu am inceput sa vorbesc cu el, ea imi zicea ca nu-i mai pasa de el, ca au terminat pentru totdeauna si sa-si gaseasca alta care sa-i suporte fitele. Nu le infloresc. Sunt doar vorbele ei. Cea mai buna prietena a mea mi-a spus de la inceput ca nu-i place si ca nu prea-l suporta.

Dar cui i-a pasta? Voiam doar sa-l cunosc, cum am mai spus.

Dar dupa chestiile astea au urmat certuri, mai ales cu cea mai buna prietena a mea. Dar intelegandu-ne asa de bine ne-am impacat. Iar cu EL... EL a inceput sa mi se para mult mai important intre timp si chestia asta ma punea mai mult pe ganduri. Dar intr-un moment, nu conteaza care, am hotarat sa dau la o parte tot ce se intamplase si sa o iau de la capat. Noi doi ne intelegeam prea bine ca sa ne certam din niste prostii.

Intr-o luna ne-am apropiat cat altii in 5, dar asta s-a intamplat doar pe messenger si la telefon. Ciudat? Sau nu?

EL a inceput sa-mi placa din ce in ce mai mult. Era exact baiatul la care visasem pana in ziua in care l-am cunoscut. Era ceva gen PERFECT.

Dar a venit si ziua in care a trebuit sa ne intalnim. Pana atunci eram ca si impreuna, dar... Neincrederea si prostiile din cauza carora am inceput sa ne "certam" au dus la distantarea unuia fata de celalalt.

Dupa ce ne-am intalnit la patinoar, cand eu am intrat in vorba cu el pentru ca EL nu m-a vazut, i-am zis ca-l "urasc" pentru ca nu m-a bagat in seama. Si s-a suparat, sau eu cel putin asta am inteles si nu am mai vorbit tot timpul cat am stat pe patinoar. Am vorbit mai tarziu si mi-a zis in mare parte ce avea de zis, dar nu a fost prea concret asa ca atunci cand am ajuns acasa l-am intrebat ce vrea de fapt. Sa terminam definitiv?! Se pare ca asta isi dorea. Desi riscasem inca de la inceput sa fiu dezamagita n-am stiut sa pun punct atunci cand trebuia. Si fraiera am fost. Pentru ca am ajuns sa-l iubesc asa cum nu credeam ca o sa se intample. O duminica trista, cu multe lacrimi.

Dar sa va vorbesc si despre EL asa cum eu l-am cunoscut. Este genul de baiat amuzant, cu care razi si ai ce vorbi, este frumos as putea spune, si pe care ajungi sa-l adori. Poate ca eu nu ajungeam sa fac asta daca nu imi spunea tot ce mi-a spus. Adica m-a facut sa cred ca amandoi vrem acelasi lucru, dar duminica a considerat ca este mai bine sa-mi zica ca si-a dat seama ca nu mai vrea sa fim impreuna.

Daca nu m-as fi indragostit de EL poate as fi trecut mai usor peste. Dar am vrut sa vad cum reactioneaza asa ca i-am zis luni ca sunt cu altcineva si m-a crezut. Chestia e ca reactia lui nu parea ca-i convine pentru ca i-am zis ca tipul stie sa ma aprecieze si e chiar foarte dragut, dar cand i-am zis ca de fapt nu sunt cu nimeni sa ca am vrut doar sa aflu ce zice, cum era de asteptat s-a suparat, dar a zis ca nu i-a convenit pentru ca si el mi-a zis ca apreciaza faptul ca nu sunt la fel ca celelalte fete care isi bat joc de baieti.

Acum ma lamureste si pe mine cineva, ce sa mai cred?

Multi zic ca nu merita. Tot nu vreau sa-i ascult pentru ca stiu ca-l iubesc. Doar ca si EL ar trebui sa deschida ochii si sa vada in mine ce am vazut si eu in el.

Cam asta e povestea momentan. Sper sa aveti parte si de o continuare, iar daca nu inseamna ca am suferit prea mult si am hotarat sa merg mai departe. Dar poate voi avea parte de ceva mai mult decat lacrimi. Cine stie?

A fost odata... [continuare]

Final Part

Niciunul nu-si dorea altceva in afara de acel sarut la care visau din copilarie. Si s-a intamplat. Era frumos. Si au continuat sa se sarute si sa se imbratiseze, dar dupa 5 minute EA a plecat. Si nu s-a mai intors in pofida faptului ca EL a ramas sa o astepte. S-a intors langa acea banca si a doua zi, dar EA nu era acolo. Isi dorea sa o revada si sa-i marturiseasca ce s-a intamplat. De ce a plecat de langa el?!

Nu gasea un raspuns indeajuns de bun incat sa-l calmeze. A ramas s-o astepte, dar EA nu s-a intors nici in acea zi.

Deja zilele treceau, iar EL nu stia unde sa o caute sau ce sa-i spuna daca o va intalni din nou. S-a gandit ca poate inca mai locuieste cu mama ei. S-a dus dupa ea. A sunat la usa ca si a avut o presimtire placuta. EA i-a deschis fara sa intrebe cine e. L-a invitat in casa. EL nu putea sa lege nici doua cuvinte. Nu stia ce se intampla. Isi dorea din toata inima sa ii puna mii de intrebari, dar nu a fost nevoie. EA a inceput sa-i explice de ce a fugit. I-a marturisit ca isi dorea sa faca un test. Isi dorea sa afle daca dragostea lui pentru EA este reala si daca o va cauta. L-a luat in brate si i-a confesat dragostea ei, iar el i-a raspuns surprins, dar totusi convins ca si EL o iubeste la fel de mult si a rugat-o sa nu-l mai paraseasca vreodata.

Asa s-a si intamplat. La aproximativ un an dupa reintalnirea lor s-au casatorit si au plecat in luna de miere. Pe zi ce trecea se cunosteau mai bine, iar dragostea lor devenea tot mai puternica. Nu-si mai doreau nimic in acele momente decat sa fie impreuna, insa EA i-a mai daruit ceva.

O fetita ce avea sa le aduca si mai multa fericire.

Dupa 17 ani EA s-a hotarat sa plece intr-o vacanta. Lucrurile intre ei nu mai erau ca la inceput. Fata era deja mare, iar EA isi dorea sa ia o pauza. Isi dorea sa faca ordine in sufletul si in mintea ei. Si a plecat intr-un loc in care spera sa nu o gaseasca nimeni. Dar EL o iubea la fel ca inceput si a stiut ca trebuie sa plece dupa EA. Asa a ajuns in locul unde se jucau cand erau mici, unde s-au reintalnit in timpul facultatii, locul ce i-a adus intotdeauna impreuna.

S-a apropiat de EA si s-a asezat pe aceeasi banca veche de ani de zile.

A rugat-o sa nu-l paraseasca pentru ca fara EA nu ar putea sa-si duca viata mai departe. Atunci EA a stiut ca nici iubirea ei pentru EL nu a murit si si-au jurat iubire vesnica.

Au ramas impreuna, iar acum daca ii intalnesti pe strada sunt niste batranei simpatici ce inca se iubesc ca doi copii si nu-si fac probleme pentru ca sunt siguri ca doar moartea i-ar putea desparti.

[Nu am dat nume din motive de securitate]

A fost odata...

Prima oara am avut un imbold sa scriu despre acest anotimp etern si despre cum il descrie Sadoveanu in volumul de povestiri "Hanu-Ancutei". Dar m-am razgandit si am decis ca nimic nu poate fi mai frumos intr-o seara de marti, 14 octombrie 2008, intr-o noapte cu luna plina, decat putina muzica si o poveste de dragoste cu[sau fara] final fericit.

Part 1

Intr-o toamna cenusie, intr-o seara de octombrie, intr-un parc pustiu, langa un lac tulbure, pe a carui suprafata plutesc nuferi de diferite marimi, se plimbau 2 copii. Nici unul nu-si dadea seama ca incet, incet se lasase intunericul. Erau doar niste copii ce isi doreau sa se joace, sa se simta liberi si sa viseze la basme si povesti cu printi si printese. Au inceput sa se apropie unul de celalalt. S-au luat de mana si au continuat plimbarea in jurul lacului. S-au oprit. Nici unul nu-si dadea seama ce se intampla. Baiatul isi dorea sa o sarute. Distanta dintre ei era foarte mica. Dar intr-o clipa fata a fugit la mama ei, nesigura de ceea ce se intamplase si pastrand totul in sufletul ei.

Peste ani, cand erau deja la facultate, amintirea clipei din vremea copilariei a inceput sa-i nelinisteasca pe amandoi. Isi doreau sa se revada, sa retraiasca momentul si sa isi spuna ce simt. Zilele insa treceau, ei tot la copilarie se gandeau, pana in ziua in care s-au hotarat sa schimbe cursul vietii lor. Nimic nu le mai putea sta in cale sa se intoarca in locul in care au simtit ca viata are un sens.

Fata a ajuns prima langa lacul ce acum stralucea si pe care pluteau aceeasi nuferi ca odinioara. S-a asezat pe bancuta pe care obisnuiau sa stea cand erau copii. Simtea ca el trebuie sa apara. Simtea ca ceva se va schimba in acea zi. Insa baiatul n-a venit desi a incercat. Problemele l-au impiedicat sa ajunga unde isi dorea cu tot dinadinsul. Ei nu-i venea sa creada. Simtise ca va veni, ca va fi acolo, langa ea, imbratisand-o, dar nu a fost asa.

A doua zi s-a intors in acelasi loc. Inca mai avea speranta ca el ar putea aparea dintr-o clipa in alta. Iar asteptarile nu i-au fost inselate. El venise cu un trandafir rosu si cu un zambet pe care il purta pe buze inca din copilarie, plin de speranta, de incredere si in acelasi timp de nesiguranta. S-a asezat langa ea si i-a soptit un simplu 'Buna'. Cand a intors privirea fata a simtit cum inima ei tresare si l-a imbratisat involuntar. Stateau si se uitau unul in ochii celuilalt incercand sa-si spuna ceva, insa n-au putut nici sa deschida gura. Momentul era mult plin de intensitate si dorinta, nimeni nestiind ce avea sa se intample. Poate ca atunci cand erau copii, baiatul isi dorea sa o sarute, insa acum acest sarut era chemarea amandurora. Se apropiau incet unul de celalalt...

[To be continued...]

Bucurati-va de melodia celor de la

Sixpence None The Richer - Kiss me.