Hopeless

Nu m-am gandit niciodata sa scriu despre ce imi doresc de la viata sau de la un partener de viata. Pana acum.
Sunt un om simplu, nu visez la castele, masini, yacht-uri, vacante exotice sau alte lucruri de genul. Visez sa am un partener care sa ma iubeasca fix pentru ceea ce sunt, pentru cum gandesc, sa fie sincer si deschis. Nu-mi plac ascunzisurile si minciunile de orice fel. Buna zicala "greseala recunoscuta este pe jumatate iertata". Imi doresc un barbat care poate spune ce are pe suflet fara sa fie intrebat, care poate spune ce vrea si ce gandeste, asa cum si eu pot spune la randul meu toate aceste lucruri.
Imi doresc ca acel barbat sa fie dorit de multe femei, dar sa fie dedicat unei singure femei. Nu conteaza daca are sau nu are facultate, daca are conturi in banca sau nu, pentru ca, desi traim intr-o lume materialista, consider ca tot sentimentele ne fac mai puternici si mai dornici de a lupta si de a da un sens vietii. Cat timp exista sentimente reale este suficient sa fie el insusi pentru ca restul se pot cladi in timp si impreuna. Imi doresc un acel barbat care stie sa ofere afectiune, stie sa spuna "Cum a fost ziua ta?", "Noapte bună, iubito!" sau "Bună dimineața. Ce faci? Ai dormit bine?". Nu imi doresc un catelus, imi doresc un barbat, cu initiativa si care sa fie la fel de nebun si bun ca si mine. Dar genul asta de om il intalnim rar si de cele mai multe ori este al altei femei. Dar speranta moare ultima, cum este zicala. Acel om minunat pe care-l astept va aparea probabil la momentul potrivit, iar daca nu, voi muri asteptandu-l.

Hopeless romantic, forever in love, me.

Scrie. Citeste. Traieste.

Nu mai am rabdarea necesara sa scriu pe acest blog, dar uneori simt nevoia sa ma eliberez si este singurul loc unde pot veni sa-mi descarc gandurile, sa imi transcriu trairile.
Ma ajuta sa ma inteleg pe mine, in primul rand, atunci cand scriu aici, dar ma face sa realizez cat m-am schimbat in cativa ani atunci cand recitesc postari vechi.

Iubesc sa scriu, desi sunt o lenesa incurabila si o fac foarte rar. Poate intr-o buna zi voi gasi motivatia necesara sa ma intorc zilnic aici, pe blog, dar pana atunci cred ca mai am multe de invatat si de trait.

Ca sa nu las postarea asta aberanta terminata fara niciun sens va sfatuiesc sa va transcrieti gandurile ori de cate ori aveti ocazia. Va garantez ca veti simti libertate si dorinta de a o mai face. Sau poate ca nu.

Este despre tine

Imi lipsesti. In fiecare zi, ora, minut, secunda.
Nu ai cum sa intelegi.
Nici eu nu inteleg.

Viata la bloc

De cand ma stiu stau la bloc. Din pacate, asta nu este deloc cel mai optim mediu pentru orice ai vrea sa faci.
Spre exemplu, nu poti asculta muzica foarte tare ca incep vecinii sa bata in calorifer. Nu poti sa stai linistit in casa pt ca ai vecini nebuni care tipa si urla de parca sunt pe stadion. Pe astia ii acoperi cu muzica cu volum maxim, dar asta o sa-ti creeze probleme cu ceilalti vecini.

Ultima descoperire. Vecinii noi. Cei care amenajeaza apartamentul. Sunt acei vecini care au o bormasina. Si o folosesc de luni pana duminica intre 8-11 dimineata. Mama mea a venit de la schimbul 3 si probabil ar fi vrut sa doarma putin... pai dormi daca poti ca simti spiralul ala pana in adancurile timpanului. Eu am dormit 2 ore toata noaptea si cand am reusit, in sfarsit, sa adorm iar, s-au trezit cu bormasina in brate dand gauri. Pai in cazuri d-astea cum sa nu iti vina sa te duci, sa iei bormasina si sa le gaureati capul???
De cand scriu postarea asta au luat pauza de la dat gauri (pana la urma cate gauri sa mai dea, sa fim seriosi) si au luat in primire un ciocan. Poc! poc! in capul meu iar.

Sa fie oare o conspiratie impotriva somnului meu?

Viata la bloc este "minunata", este ca un ghimpe in ceafa, ca o padure plina cu lighioane...

Respect, educaţie si altele

      Când am hotărât să scriu asta m-am gandit la un singur lucru. Nu fac parte din lumea asta. Nimic nu e cum ar trebui să fie. Poate dacă m-aş fi născut cu 30-40 de ani mai devreme aş fi fost pe deplin împlinită. Şi ca să trec la subiect am să reliefez aspectele care m-au făcut să cred asta.

      Problema cea mai serioasă pe care vreau să o aduc în discuţie face referire la băieţi/bărbaţi (în principiu). Nu vreau să par misandră sau ceva, dar realmente am o problemă la care chiar nu există rezolvare?! Unde vă este educaţia dragilor? Nu vreau să se înţeleagă altceva aşa că voi explica. Unde au dispărut toate persoanele de gen masculin care mai ştiau să ofere loc domnişoarelor/doamnelor în autobuz, care ştiau să ofere o floare la prima întalnire, care îşi scoteau prietenele la o prăjitură sau cei care ştiau să danseze şi în alte stiluri decât house şi manele? Acum nu va închipuiţi că iau apărarea piţipoancelor care sunt interesate doar de cât de gros este portofelul partenerului sau de ce maşină conduce. De ce nu mai există acele persoane care văd dincolo de aparenţe şi dincolo de ambalaj. Câţi dintre băieţii din ziua de azi mai sunt interesaţi şi de altceva, în afară de aspectul fizic al unei fete? Vă spun eu, prea puţini. Din 10 băieţi POATE doar unul sau doi să mai ştie câteva din lucrurile pe care le-am enumerat. Cam la fel stă treaba şi în cazul fetelor. Şi parcă e păcat cum   cu fiecare generaţie bunele maniere, educaţia şi lucurile ce ţin de bun simţ se duc încet, încet pe apa sâmbetei.  Câţi dintre voi salutaţi vânzătoarea atunci când intraţi şi ieşiţi dintr-un magazin sau ţineţi uşa deschisă pentru o femeie? Câţi lăsaţi o femeie să urce înaintea voastră în autobuz? Şi cel mai important aspect, câţi mai ştiţi să vorbiţi politicos cu o fată? Oricum ar fi ea mi se pare jenant să aud pe stradă cum este strigată cu apelativul "fă". Păi, bă, dacă te consideri superior faţă de ea, eu zic să te gândeşti de cinci ori înainte să o strigi aşa, iar dacă tot ţi se pare normal acest gest du-te la grădina zoologică să locuieşti cu suratele tale, maimuţele. Iar voi, fetelor, să nu credeţi că veţi fi trecute cu vederea. Din 10 cuvinte pe care le rostiţi, 5 sa conţina cuvântul "pulă" nu este normal. Sunteţi femei sau şi voi aveţi nevoie de o excursie la gradina zoo? De băieţi ce să mai zic?! Cuvântul mai sus amintit este nelipsit din vocabularul fiecăruia. Vă propun un test. Încercaţi, de fiecare dată când vreţi să pronunţaţi acest cuvânt, să îl înlocuiţi cu un cuvânt amuzant sau ceva plăcut auzlui.
      Aşadar, sper să înţelegeţi că nu am vrut sa fiu rea, ci doar realistă. Vreau să văd respect şi reciprocitate. Vreau să ştiu că atunci când merg cu autobuzul nu trebuie să aud gorile urlând sau persoane care-şi bagă şi îşi scot "banii de la bancă". Fiţi civilizaţi şi respectuoşi, nu strică niciodată. Cum se spune: respectă şi vei fi respectat. Pe data viitoare.

Ai o sansa!

Wow! A trecut ceva timp de cand nu am mai aruncat un ochi aici. Dar acum am facut-o pentru ca simt nevoia sa ma descarc. Am nevoie de un "prieten", iar blogul a fost intotdeauna aici cand am avut nevoie de el.
Vreau oarecum sa-mi gasesc raspunsuri la intrebari si vreau sa schimb anumite lucruri.
Vreau sa-mi pot ajuta prietenii, oricat de departe ar fi ei. In momentul de fata ma simt, practic, neputincioasa si nu vreau sa pierd pe cineva drag pentru ca atunci m-as simti si mai incapabila si ar durea si mai tare, dar deja doare prea tare.Este poate cel mai urat lucru sa stii ca cineva are nevoie de tine, iar tu nu poti face mai mult decat sa spui un lucru bun.
Pana ieri nu am crezut ca pot fi trista pentru lucrurile pe care le fac altii, dar se pare ca in viata mai e nevoie si de cate o palma pentru a reveni cu picioarele pe pamant. Stiu ca ranesc persoanele la care tin cu adevarat si incerc pe cat pot de mult sa schimb asta, dar se pare ca de cele mai multe ori esuez.
In concluzie, nu vreau sa mai fiu negativista, dar vreau sa dau un sfat tuturor celor care citesc asta. Nu va lasati prietenii balta atunci cand au nevoie de ajutor. Chiar si o vorba buna intr-o perioada grea conteaza enorm. Toti meritam o sansa si toti avem nevoie de sustinere morala. Tu ai o sansa sa te schimbi, sa fi un om mai bun. NU O RATA!

Despre profesori

M-am hotarat sa ma reapuc serios de scris pe acest blog despre toate lucrurile care mi se intampla zilnic. De exemplu, astazi am "reajuns" la concluzia ca profesorii sunt cele mai mari lepre. Nu generalizez. Eu momentan ma refer la profesorii mei care, dupa parerea mea, n-ar avea ce cauta in incinta unei scoli si cu atat mai putin pentru a preda. Si ca sa clarific situatia, fac referire la profesoara de chimie care da lucrari/teze si vine dupa o vacanta de doua saptamani si ne pune sa alegem care doreste sa-i fie corectata lucrarea pentru ca s-a gandit ca nu are rost sa corecteze toate lucrarile si care dintre noi doreste note din burta ei in functie de ce am invatat in cei 4 ani de liceu. Si alegerea trebuia facuta inainte sa aflii care ar fi nota pe care ea considera ca o meriti. Mie mi s-a parut corect sa-mi fie corectata lucrarea, dar sa mi se taie de pe foaie lucruri care ar fi putut fi corecte doar pentru ca ii era ei lene sa mai citeasca si sa mi se puna 5.80 nu mi s-a mai parut corect. Si mai ales ca anumitor persoane care in anii trecuti erau in situatie de corigenta sa le dea 7 din burta chiar mi se pare absurd. De ce ni s-a mai dat lucrare daca notele vin din burta? Dar m-am resemnat cu gandul ca in tara asta nimic nu e corect si daca as fi facut reclamatie tot eu as fi avut de suferit. De ce? Traim in Romania, tara in care elevii nu au un cuvant de spus decat atunci cand au si profesorii ceva de castigat.

Vorba aia, Romania este o tara frumoasa, pacat ca este si locuita.

Priveste cum aberez

O zi de toamna racoroasa. Un tatic isi duce fetita in parc. In drumul lui se opreste la chioscul de ziare sa-si ia un pachet de tigari. Constata ca nu are bani indeajuns asa ca ramane dator cu un leu la vanzatoarea cea amabila. In parc, pe o banca situata langa un tobogan sta o bunicuta venita cu sacosi de la piata. Femeia priveste melancolica la copiii ce se dau in leagane. Pe banca de vis-a-vis sta un baietel de aproximativ 5 ani asteptandu-si mama sa vina de la magazin cu prajitura promisa. Pe aleea din spatele său trec doua fete de clasa a 8-a si striga dupa colegul lor din fata ce se grabeste sa ajunga la scoala, deoarece la ora 13:00 portile sunt inchise si nimeni nu mai poate intra sau iesi din scoala. Taticul se gandeste ca vremea este prea racoroasa pentru fetita lui asa ca decide sa ocoleasca parcul si sa o duca pe aceasta la o cofetarie pentru ca stie foarte bine ca prajiturile sunt o slabiciune ale copilului sau. In drumul lui se intalneste cu bunicuta care se ridicase de pe banca si se indrepta spre statia de autobuz, moment in care aceasta scapa o sacosa din care se varsa cam 3 kg de cartofi noi. Barbatul isi opreste fetita pentru a o ajuta pe bunicuta, insa aceasta vede ca fetita nu are rabdare asa ca o roaga pe femeia ce se indrepta spre fiul ei sa o ajute, dar ii multumeste politicos barbatului. Femeia o ajuta, dar elevii grabiti o lovesc, insa isi cer pliticos scuze si incearca sa o ajute la randul lor, desi asta ar implica intarzierea la scoala. In timp ce taticul ajunge impreuna cu fetita la cofetarie, bunicuta se urca in autobuz, elevii intra in scoala in ultimul moment, iar mama cu baietelul său se indreapta spre casa, copilul fiind foarte fericit, deoarece mama sa i-a cumparat prajitura lui preferata: ecler cu crema de cappuccino.

15:33

Ora 15:33. La Rock FM melodia Pink Floyd - Wish you were here. 8->

Remember, remember...

Vreau sa scriu postarea asta neaparat. Am vrut sa o scriu pe 5, dar am fost mult prea ocupata. :(

Data de 5 Noiembrie este o data istorica, dar aceste informatii le-am gasit dupa ce am vazut filmul "V for Vendetta", chiar pe data de 5, anul trecut. Daca veti urmari secventa de la sfarsitul postarii veti intelege mai multe.

Remember, remember...

Later edit: Filmul poate fi revazut in aceasta seara pe ProTv. V for Vendetta it's on!

Ultima data. Inca o data.

Hmm... copilarie. Atat imi vine in minte in momentul asta. Motivul este acela ca dupa 2 zile de zacut din cauza unei viroze respiratorii am realizat muuulte chestii. Mi-e dor de copilarie, dar inca am prieteni, sau cel putin o prietena, pe Ami, care sa-mi aminteasca de ea si asta ma face extraordinar de fericita. Si ca veni vorba de Ami, mi-ar placea sa va povestesc despre aceasta persoana minunata care mereu este extrem de convingatoare si te face sa realizezi multe chestii doar prin ceea ce-ti zice in mod indirect, dar as prefera sa pastrez pentru mine restul, poate din egoism.

Si in zilele astea 2, cred ca vineri mai exact, pe Antena 2 era difuzata in reluare o emisiune a domnului Cristian Brancu in care era invitata trupa Hi-Q. Recunosc ca am avut un şoc pentru ca eu nu prea sunt la curent cu evenimentele mondene, sa-i vad pe cei din trupa in formula lor initiala cu Dana Nălbaru. Pur si simplu mi-au dat lacrimile in acel moment. Trupa asta cred c-am s-o iubesc mereu pentru ce au facut si pentru ce au ramas. Si sa nu mai zic despre ultima lor melodie care ma face sa vibrez de cate ori o ascult. Chiar in seara asta eram in taxi si la radio incepuse "Inca o data" si m-a trecut un fior pe sira spinarii. Just love.

Share

Ati observat ca in ultimul timp toata lumea vrea cate ceva? Unul vrea o tigara, eventual si un foc, altul un sandwich, altul un servetel etc. Nu fac referire la nimeni, este o generalizare a ceea ce vad zilnic. Ceea ce vreau sa spun este ca nu vad nimic rau in a cere cuiva ceva ce-ti foloseste. Nu cred, sau cel putin imi place sa sper, ca exista persoane care cer cate ceva doar pentru a-i face paguba celuilalt. O fac doar de nevoie.

Eu, personal, impart cand am si cand nu sunt intr-o pasa proasta, pentru ca atunci sunt foarte zgarcita. O fac deoarece ma gandesc la faptul ca poate vreodata am si eu nevoie urgenta, dar nu neaparat, de ceva si nimeni nu ma ajuta.

Nu e un lucru rau sa imparti. Nu fii egoist/a! Bine, acum nu te apuca sa imparti si cheia de la casa, masina sau prietenul/prietena. :))

Si dat fiind acest context vreau sa postez o melodie care mie personal imi place mult, fiind o relatare a realitatii in versuri.

Guess Who - Unu Altu

P.S.: S-ar putea sa revin mai pe seara cu o postare.

Shot!

Diana este o tipă stylish, din Pittsburgh, cu păr castaniu şi reflexii roşii, cu ochii verzi şi foarte expresivi, cu o ocupaţie nu tocmai obişnuită, cu un copil aflat în pragul adolescenţei şi o gaşcă de oameni nu prea normali. Una dintre cele mai mari dileme ale sale rămâne moartea celei mai bune prietene ale sale, însă nu se plânge niciodată de lucrurile despre care ştie că nu există rezolvare.

În luna Mai a anului 2007 Diana a decis că trebuie să găsească o soluţie pentru problemele sale financiare aşa că a decis să-şi găsească un job care s-o ajute să-şi crească băiatul şi să scape de datorii. Căutând job-uri care să îi ofere îndeajuns de mulţi bani încât să îşi plătească dările şi să îşi poată înscrie fiul la un liceu bun, Diana îl întâlneşte pe Mike, un avocat renumit care o ajută cu ce are nevoie, însă cu o condiţie. Diana este nevoită să intre în banda de spărgători de bănci a lui Mike. Mike este, însă, convins că cea a cărui spate îl acoperă nu va face faţă stresului şi solicitării fizice, dar teoriile lui sunt infirmate în cele din urmă, Diana ajungând cea mai bună din bandă, stârnind astfel invidia celorlalţi membrii.

Denis, fiul Dianei, află din greşeală de ocupaţia mamei sale, acesta aflându-se în trecere pe lângă banca din care ieşea în acelaşi moment aceasta. Denis surprins de ceea ce se întâmpla la bancă rămase cu privirea îndreptată spre cei ce ieşeau din bancă, printre ei recunoscând-o şi pe mama sa după perechea de skateri primiţi chiar de la el de ziua ei.

În seara aceea, Diana a fost nevoită să-i explice tot, iar băiatul, major fiind, a decis că vrea să intre şi el în această lume, deşi mama sa nu-şi dorea asta.

La doi ani după cele întâmplate, tot în luna Mai, Denis este prins de poliţie în timpul unui jaf, Diana fiind constrânsă să îi plătească cauţiunea din banii stranşi până atunci. Între timp, Diana devenise soţia lui Mike, însă nimeni în afară de cei doi nu ştia acest lucru. Ea îi solicită ajutorul soţului său şi îl primeşte în schimbul unei sume de bani mai mică decât cauţiunea băiatului pentru a-l mitui pe procuror. Diana nu este de acord să platească această sumă, deoarece tot ce strânsese erau bani ce urma să îi folosească să se mute în Europa împreună cu băiatul ei şi să divorţeze. Diana face altceva, fără acordul şi ştiinţa lui Mike. Se culcă cu procurorul ce urma să decidă soarta fiului ei. Acesta se ataşează emoţional de ea şi îi cere să divorţeze de avocat, lucru pe care-l şi face, dar nu numai din acest motiv. Diana aflase că Mike fura din banii celor din bandă şi îi folosea pentru a-şi satisface nevoile personale. Mike o minte şi o înşală, iar Diana, într-un moment de nebunie şi furie îl împuşcă fără să-şi dea seama de greşeala imensă pe care o face. După eveniment Diana se întoarce la procuror, îi povesteşte cele întâmplate şi îl roagă să o ajute pentru că este singurul care o cunoaşte şi ştie tot ce face şi ştie că nu a facut-o cu intenţie. Acesta o scapă, la fel cum îl scăpase şi pe fiul său, şi îi cere în schimb o favoare, aceea de a se mărita cu el. Femeia acceptă în cele din urmă, însă la un an face altă nebunie, dar de această dată fără ştiinţa actualului său soţ. Se apucă de cursuri practice pentru a deveni asasin plătit, lucrează cu unii dintre cei mai cunoscuţi asasini şi nu la foarte mult timp după câştigarea acestui titlu ajunge printre cei mai renumiţi. Procurorul nu ştia nimic despre toate acestea, până într-o seară când Diana îi cere să divorţeze pentru a nu avea probleme din cauza ei. Acesta refuză, iar Diana presimte că el nu va rămâne cu mâinile în sân dacă-l va părăsi aşa că îl ucide. Aceasta rămâne, totuşi, una dintre crimele cele mai curate ale secolului al XXI-lea, asasinul rămânând anonim.

Diana îşi creşte fiul în cele mai bune condiţii, crimele sale rămânând pure mistere pentru toată lumea, iar la vârsta de 53 de ani decide că viaţa sa nu mai are continuitate, îşi scrie autobiografia, înlocuindu-şi numele cu unul fals, Jessica, şi punându-şi capăt zilelor. Fiul său nu este amintit în niciuna dintre poveştile mamei sale, pentru siguranţa sa, însă după ce termină facultatea intră în acelaşi domeniu, deşi Diana nu-şi dorea acest lucru pentru el.

END OF STORY

*Numele utilizate sunt fictive.

**Orice asemănare cu realitatea este pură întâmplare.